Catalina si Marius Popescu, parintii lui D. - a doua parte a terapiei

Au trecut 2 ani de la inceputul colaborarii noastre frumoase cu aceasta echipa minunata si inca am momente cand sunt uimita cu cata maiestrie, calm si siguranta rezolva toate greutatile aparute in calea noastra. Dupa cum am mentionat in articolul trecut, vorbele supervizorului nostru Monica Manastireanu, cea care face ca totul sa devina realitate, s-au adeverit pentru a mia oara:  D. a mers la gradinita fara insotitor.  Monica considera:  chiar daca copilul merge mai tarziu la gradinita si face mai mult timp terapie (luni sau ani) atunci cand merge la gradinita  sa mearga singur fara insotitor/ shadow.  Cu asta si noi  parintii am fost si suntem perfect de acord, acest lucru fiind  important din punct de vedere al faptului ca ceilalti copii privesc ciudat insotitorul si interactiunile lor cu copilul nu sunt autentice. Am sesizat la gradinita la D., un copil care avea shadow, adica venea insotit de un terapeut. Banuind motivul pentru care vine insotit, am intrebat-o pe doamna educatoare care mi-a confirmat ca baietelul are TSA,  face terapie la un centru de specialitate 2 ore pe zi si  se considera ca baietelul  se afla la finalul terapiei . Observandu-l mai atent si incercand sa vorbesc cu el am sesizat ca baietelul este ecolalic, ca nu raspunde cu sens la  intrebari. Acest  lucru ne-a intarit inca o data convingerea ca  2 ore de terapie  pe zi nu sunt suficiente.

Inceputul gradinitei (grupa mare la varsta de 4 ani) a fost plin de emotii, iar acum deja ne pregatim de incheierea primului an, un an care a fost si greu dar si foarte frumos.  D. a intampinat oarecare dificultati pe parcursul acestui an, fiind foarte sensibil si tipand des neputand gestiona anumite emotii si refuzuri dupa cum am fost anuntata de catre educatoare. De asemenea nu colora adecvat, era putin retras si neatent si avea ceva dificultati pe partea de motricitate. In rest insa un copil absolut  in regula.  Am ales sa nu anuntam la gradinita diagnosticul si am fost surprinsi sa vedem ca in afara de problemele mentionate mai sus nici nu au observat altceva.  Sunt convinsa ca acest lucru se datoreaza faptului ca s-a  lucrat intensiv, 8 ore pe zi inainte ca D. sa  inceapa gradinita, lucru care dupa cautarile noastre nu  multi specialisti  din domeniu il aplica, ba mai mult chiar si majoritatea psihiatrilor recomanda 2 ore, cel mult 4 ore de terapie pe zi pentru a nu frustra copilul. Vreau sa subliniez ca D. nu a fost niciodata frustrat si nici alti copii pe care i-am vazut lucrand cu Monica si echipa ei nu sunt , ba din contra , copiii si terapeutii au o relatie frumoasa si rezultatele sunt remarcabile.

Monica Manastireanu a implementat in terapie un program de interactiune a lui D. cu un alt copil, ramanandu-ne noua  sarcina de a gasi acest copil. Noi nu am avut de unde sa gasim acest copil care sa vina periodic ( o data pe saptamana), aproape o zi intreaga, si ca atare Monica a adus in interactiune un alt copil pe care il are in terapie aflat la acelasi nivel de dezvoltare cu D.

Astfel de la un inceput anevois cand cei doi incercau sa se cunoasca si se jucau incepand sa planga daca pierdeau la un joc, neatenti uneori, alteori nedandu-si atentie deloc, au ajuns cei mai buni prieteni si astazi impreuna cu prietenele lor cele mai bune, Tudora si Roxi (terapeutele lor, fara de care nu ar fi fost posibila aceasta reusita) merg impreuna la film, fac pizza, se joaca , se cearta si se impaca ca doi prieteni , joaca fotbal, canta , spun poezii si converseaza adecvat pentru varsta lor.

Odata cu programul de interactiune a celor doi copii si o parte dintre problemele care au aparut la gradinita s-au diminuat sau chiar eliminat:  D. recita si canta in tandem poezii si cantece, are rabdare sa i se explice si sa i se arate ce are de facut (fise,  diferite activitati de dezvoltare specifice gradinitei), nu mai mazgaleste fisa dupa ce o termina, gestioneaza mai bine situatiile in care i se refuza ceva sau pierde la un joc si poate negocia intr-o situatie conflictuala cu un alt copil (cand isi doreste alt joc sau aceeasi jucarie).  Desi mai sunt probleme nu avem nici cea mai mica indoiala ca se vor rezolva.

In tot acest timp alaturi de D., in fiecare zi a fost si este Tudora Enache careia nu o sa putem sa-i multumim vreodata atat cat ar trebui pentru implicarea, devotamentul  si atasamentul  fata de D., dar si pentru profesionalismul si punctualitatea de care a dat dovada in tot acest timp, neexistand  zi sa intarzie, ba  mai mult de fiecare data se intampla sa vina mai devreme. Relatia lui D. cu Tudora este una deosebita.  Uneori cand in supervizare Monica ii face observatie Tudorei  referitor la ceva din terapie, D. incearca sa ii ia apararea acesteia, o imbratiseaza si incearca sa faca  lucrurile cat mai bine (pentru ca Monica sa nu o ” certe “ pe Tudora).

In articolul trecut povesteam cum D. a inceput sa manance. Acum el mananca absolut independent si aproape orice fel de mancare. Au fost insa si momente cand D. incepuse sa stea cam mult la masa, asta pentru ca sunt si mancaruri care nu-i sunt neaparat placute.  Bineinteles am anuntat-o imediat pe Monica Manastireanu stiind ca ea va gasi solutia. Asa s-a si intamplat, iar cand Monica a venit doar pentru a vedea cum D. mananca, a luat loc la masa si D. a zis: „Ia uite Monica cum mananc eu!” si a mancat foarte repede si corect. Am ramas uimiti ca doar prezenta Monicai a fost solutia problemei noastre, amintindu-mi cum atunci cand citeam opiniile  altor parinti si vedeam ca folosesc cuvinte ca : inger, ca face magie si multe altele  mi se pareau exagerate dar nu, se pare ca si in cazul nostru face magie  desi raman la ideea ca doar profesionalismul, siguranta,  implicarea, modul in care analizeaza si studiaza fiecare gest si problema a copilului sunt unele, dar nu singurele, calitati ale acestui om minunat. A fost chiar o intamplare mai putin placuta cand Monica  a primit un telefon cu vesti  proaste, iar ea a continuat sa-si desfasoare activitatea fara ca noi cei din jur sa banuim ceva. Monica Manastireanu este un profesionist desavarsit.

Este usor sa fac o comparatie intre D. de acum aproape 2 ani si cum este acum. Copilul care raspundea fara sens  sau care raspundea si adauga si alte cuvinte fara legatura cu ceea ce a fost intrebat, astazi raspunde la obiect  fiind foarte prezent si axat pe tema de discutie. Au fost momente cand D. vorbea normal in camera lui de lucru in terapie, insa in alte medii vorbea foarte incet. Acest lucru a fost rezolvat de catre echipa,  astfel incat astazi oriunde as merge cu D. , chiar si  cand ne plimbam de mana pe strada, vorbeste tare si clar;  sa nu mai spun de dictia impecabila pe care o are si cum nu a fost nevoie de logoped intrucat totul a fost abordat  in cadrul terapiei . Baietelul meu astazi vorbeste chiar in exces, intreaba cand unele cuvinte ii sunt necunoscute si este curios punand extrem de multe intrebari , sa nu mai spun ca doar faptul ca il auzim cum ne alinta ״draga mea” si cum se exprima ״ Te rog frumos sa ma ajuti” sau ״ Am nevoie de x” sunt cele mai frumoase cuvinte si momente asa cum de altfel nu poate fi nimic mai sublim ca atunci cand iti spune de cel putin 10 ori pe zi ״ mami, te iubesc ”. Saluta la gradinita , pe strada, in magazine, cumpara si cere ceea ce isi doreste, am ajuns chiar si  in stadiul de a merge la cumparaturi unde el gusta maslinele sau branza inainte de a le cumpara, lucru pe care in trecut nici nu il puteam visa in conditiile in care manca doar pasat si cu o mare reticenta la nou sau alimente noi.  Toate astea  nu le-am fi putut trai astazi fara aceasta echipa plina de oameni minunati ghidata de Monica Manastireanu , o persoana inzestrata cu mult har si daruire.

Pentru ca limbajul lui D. sa fie astazi asa, a fost o munca titanica dusa de Teo in fiecare zi cu multa straduinta si pricepere, grija si atentie .

In viata lui D. a intrat in decursul timpului si Mihaela Tatucu, nume de alint ״Blonda mea”  careia tin sa-i multumesc extrem de mult pentru  dorinta de a face lucrurile asa cum trebuie si pentru grija  fata de D.

D. acum merge si cere singur la toaleta, respectand toate regulile de igiena. Azi  D. este firesc in comportament, spontan si fluent in vorbire.  El este o fire mai greu de stapanit cu un comportament usor obraznic si rebel uneori. De aceea nu o data s-a intamplat ca Monica Manastireanu si Teo sa stea ore in sir sa-l observe si sa putem discuta pe aceasta tema. Cand vine vorba de copil Monica nu tine cont de numarul de ore petrecute in terapie.  Chiar recent s-a intamplat ca Monica sa mearga la gradinita de dimineata pentru a-l observa  si pentru a  verifica daca lucrurile sunt asa cum ne sunt expuse de catre educatoare ,  dupa-amiaza a ramas  acasa sa-l poata vedea pe D.  si in terapie iar  seara ne-a  expus nivelul la care  se afla D. si  urmatoarele strategii de lucru.  Nu va puteti imagina cat de mult conteaza aceste lucruri si faptul ca este atat de perfectionista analizand cu meticulozitate fiecare gest sau comportament al copilului si al parintelui. Pentru ca da, Monica are o fire calma, blanda si jucausa apropriindu-se extrem de mult de inima copiilor intrandu-le imediat in gratii. Atunci cand vine ziua de supervizare si D. stie ca urmeaza sa vina Monica este atent sa raspunda el cand suna interfonul si o asteapta in hol pentru a o saluta sau chiar se duce pana in fata liftului. D. adora partidele de fotbal sau jocurile si timpul petrecut cu ea. Este foarte atent ca Monica sa nu se supere si de aceea este foarte prompt cand il intreaba ceva sau ii cere sa ii aduca ceva. Imi amintesc o situatie in care D. nu a avut o zi buna la gradinita si era foarte suparat in continuare, motiv pentru care atunci cand a venit Monica nu s-a dus sa o salute. Monica s-a prefacut suparata si i-a spus ca pentru ca nu a salutat-o ea va pleca acasa. D. nu a vrut sa o lase sa plece si Monica i-a cerut sa aleaga sa-i faca o injectie sau sa plece. Desi ii era teama, D. a ales sa i se faca injectia, (evident ca nu una reala), decat sa o lase pe   Monica sa plece. Este  foarte atent la indicatiile pe care i le da Monica Tudorei si spune mereu: ″ Uite, Monica a gasit solutia cea mai usoara ca sa reusesc!″ .

 La polul opus insa Monica este  o persoana riguroasa si stricta atat cu parintii cat si cu terapeutii explicandu-ne ca neascultand putem face rau copilului si se poate  irosi tot efortul depus de noi toti. Toate acestea conteaza  foarte mult in lupta noastra cu acest diagnostic  si avand si o experienta anterioara  mai putin placuta cu o alta echipa ( vezi prima parte a articolului:https://autisminfantil.ro/catalina-si-marius-popescu-parntii-lui-d/)  va pot spune ca nu sunt multi care isi iau din timpul lor pentru a putea rezolva sau  gasi solutii pentru copilul tau.   Daca anterior cu prima echipa (vezi primul articol: https://autisminfantil.ro/catalina-si-marius-popescu-parntii-lui-d/) copilul meu era filmat in  timpul orelor de terapie si  era evaluat pe baza acestor filmari, acum cu Monica  progresele lui D. sunt evaluate acasa, la fiecare 2 saptamani si mai des daca este nevoie, in mediul lui cu usile deschise.  Noi  ca parinti suntem astfel mereu la curent cu tot ceea ce se intampla cu copilul nostru , el fiind acasa cu noi il putem vedea tot timpul, stim exact ce se lucreaza si cum se lucreaza in terapie. Suntem atat de  incantati de cum au evoluat lucrurile cu D.,   incat  sotul meu a afirmat: ″ Si daca as avea un copil tipic   as aplica principiile terapiei pe care le-am insusit  de la Monica Manastireanu.″

Revenind la D. cel de azi mai pot spune  ca a inceput sa se imbrace singur  (isi pune bluza si  tricoul, isi sumeta sosetele ca un om mare, recunoaste cand hainele sunt pe fata sau pe dos, le intoarce de pe dos pe fata)  stie care este fata si spatele hainelor, se incalta si se descalta singur, face nod, isi poate face singur un sandvis, ma ajuta sa impachetez hainele daca ii cer. De asemenea scrie, coloreaza, socoteste, numara din 2 in 2, 5 in 5, 10 in 10,  20 in 20 , lucruri pe care nu multi copii de varsta lui le pot face.  Si-a insusit notiuni calendaristice astfel incat stie data (zi, luna, an),  notiuni precum azi, ieri, maine si participa la multe actiuni independent reusind sa stea  intr-o  sarcina de lucru din ce in ce mai mult . D. care nu arata cu degetul , astazi urmareste cu privirea in ce directie ii este aratat  ceva,  stie nenumarate jocuri a caror reguli le cunoaste, respecta si le poate explica cum ar fi:  jocuri cu zaruri “ Nu te supara frate”,   “ De-a baba oarba”, “ De-a v-ati ascunselea”, “Sotronul”, “ X si O”, “ Spanzuratoarea”, “ Cat e ceasul lupule”, “ 1,2,3 la perete stai” , etc.   De asemenea si contactul vizual este mult imbunatatit in ultima perioada. Suntem constienti ca inca mai sunt probleme de rezolvat, majoritatea de finete, dar si unele care pot aparea, nu stim ce alte greutati vom intampina, dar lucrul care il stim este ca avem siguranta si increderea deplina ca D. este pe mainile celei mai bune echipe  si anume ARCAR, acest lucru dovedindu-ne chiar el prin rezultatele pe care le-a obtinut in tot acest timp.

Multumim Monica Manastireanu, multumim ARCAR! Vom reveni cu siguranta cu un articol despre incheierea terapiei. Ma puteti contacta prin intermediul Monicai pentru alte informatii.

Va las in final o perla de a lui D. si astept sa le citesc si pe ale voastre: 

  • Maaaama, ce blond sunt! Chiar sunt blond de tot!
  • Pai , de ce mama?
  • Aveam o idee inainte sa iau Tic-Tac-ul si mi-a scapat ideea din cap.

Catalina si Marius Popescu, parintii lui D.

11.08.2018