Azi am trimis fiecărui om care s-a urcat în trenul nostru câte o fotografie cu absolventul. Staţia de pornire a fost Centrul “Horia Moţoi”. Aici am întâlnit oameni minunaţi care au făcut tot posibilul ca absolventul să urce în tren cu un bagaj solid de cunoştinţe. Mulţumesc Monicăi Mănăstireanu şi echipei sale, celor din conducerea centrului şi echipei din următoarea staţie. Momente emoţionante după 13 ani de călătorii, cu bune şi cu rele, urmează Halta “Examenul de Capacitate”, iar după aceea staţia “Liceul” unde vom poposi 4 ani. Succes absolventule de gimnaziu! Succes liceanule!

Adriana Chiran
1 iunie 2017