Dupa ce Matei a implinit varsta de 1 an, am inceput sa ne punem primele intrebari legate de normalitatea dezvoltarii lui psihice. In primul rand, pentru ca in loc sa observam o evolutie in dezvoltarea limbajului si a comportamentului relational, am remarcat un regres. Cuvinte ca lapte, apa, salut, pe care incepuse sa le spuna deja cu sens, au disparut treptat si avea activitati stereotipe: ordonarea obiectelor, inchiderea si deschiderea usilor, a sertarelor, invartitul rotilor sau privitul la televizor ii ocupau tot timpul. Orice incercare de a stabili un dialog, de a-l invata cuvinte, de a reactiona in vreun fel la pronuntarea numelui, nu ducea la niciun rezultat. In prezenta altor copii se comporta ca si cum acestia nu ar fi existat.

La prima vizita la psihiatru ni s-a spus ca este prea mic, ca nu putem prevedea evolutia lui peste cateva luni, sa mai asteptam. Si am asteptat pana la 2 ani. La 2 ani insa ingrijorarea noastra a crescut foarte mult deoarece trecuse un an intreg fara nicio evolutie, Matei nu putea spune niciun cuvant, nu reactiona deloc atunci cand era strigat, nu ne spunea niciodata tata sau mama, nu cerea nimic decat prin gesturi (ne lua mana noastra ca sa ne arate ce vrea). Am fost din nou la psihiatru, care a incercat sa ne linisteasca inca o data, spunand ca, intr-adevar, Matei are o intarziere in dezvoltare (la nivelul unui copil de 1 an), dar mai putem astepta.

Atunci ne-am intrebat cat sa asteptam si ce ne facem daca si la 3 ani va fi la fel, asteptam pana la 4 ani? Nu va fi oare prea tarziu? Ne-am dat seama ca trebuie sa cerem si parerea altor specialisti. Pentru inceput am cautat pe internet, am incercat sa ne lamurim care ar putea fi cauza si mai ales ce putem face pentru a ne ajuta copilul. Asa am aflat despre tulburarile de spectru autist, diagnostic confirmat ulterior de alti medici psihiatrii… de suferinta copiilor care nu se pot exterioriza si nu pot comunica ceea ce simt, dar si despre drama parintilor care trec prin aceasta experienta si in descrierile carora ne-am regasit.

Am inteles ca se poate face ceva, ca exista si medicamente recomandate de psihiatri, dar si terapii sustinute de psihologi, terapii care au dat rezultate. In cazul autismului asteptarea nu da niciodata rezultate. Un copil care nu este ajutat se pierde definitiv, iar cu cat ajutorul vine mai tarziu, cu atat sansele recuperarii sunt mai mici si efortul mai mare.

Varianta cu medicamentele am exclus-o de la inceput, mai ales ca aveam temerile noastre legate de posibila cauzalitate dintre vaccinuri si autism, infirmata in mare parte de stiinta, dar noi ii facusem lui Matei pana atunci multe vaccinuri optionale, pe langa cele obligatorii.

Am cautat psihologi, am dat telefoane, am fost la cateva intalniri cu unii dintre ei. Asa am ajuns si la psihologul Monica Manastireanu care impreuna cu Ermina Popescu, coordonau o echipa de terapeuti.

Spre deosebire de alti psihologi, Monica Manastireanu ne-a castigat increderea prin faptul ca nu a dat verdicte de la inceput, ne-a spus exact in ce consta terapia, la ce sa ne asteptam. Toate explicatiile date de ea ni s-au parut foarte logice, firesti si am fost lamuriti in privinta problematicii autismului si a terapiei. Dupa ce a evaluat starea si potentialul lui Matei, ne-a asigurat ca intr-un an de zile va fi un alt copil; treptat aveam sa constatam ca ceea ce ne-a spus Monica Manastireanu, precum si sfaturile pe care le dadea, se dovedeau adevarate si foarte exacte, in mod clar ca urmare a experientiei indelungate in recuperarea copiilor cu astfel de probleme.

Practic la 2 ani si 3 luni, copilul nostru a inceput terapia, initial cu terapeuta Roxana Serban, supervizata de Monica Manastireanu. Inceputul a fost greu, fiind perioada de acomodare, in care copilul plange destul de mult si opune rezistenta la orice i se solicita. Am inteles ca este o munca care cere multa daruire si este foarte greu pentru un terapeut sa reziste o zi intreaga, pentru ca, atata timp cat copilul nu doarme, trebuie sa-i fie captata toata atentia si energia in programele specifice acestei terapii. De aceea am optat pentru 2 terapeuti, care faceau terapie de dimineata pana seara, de multe ori peste orele stabilite initial.

Rezultatele au aparut inca din prima luna. Matei devenise mult mai ascultator, a invatat sa stea pe scaun cand i se cerea si mai ales sa raspunda, stia cum il cheama, cine e mama si tata. Noua nu ne venea sa credem, a fost cea mai mare bucurie, dupa nasterea lui. Dupa urmatoarele 3-4 luni de terapie, cunostea toate rudele apropiate dupa nume si le arata in fotografii, numea obiectele din casa, a invatat sa numere si sa numeasca culorile. De asemenea, Matei a invatat sa  ceara ce isi doreste, sa raspunda la intrebari elementare.

Monica Manastireanu  a gestionat trainingul de toaleta astfel incat acum Matei cere singur sa mearga la toaleta de cate ori are nevoie. De asemenea Monica Manastireanu a gestionat si trainingul de masa/alimentar; lui Matei i-a fost diversificata dieta alimentara si a fost invatat sa manance singur la masa.

Initial Matei a facut terapie cu Roxana Serban si Oana Frunzaru, apoi cel mai mult timp cu Oana Frunzaru si Andreea Catana si la final cu Flavia Teculeasa. Tot timpul activitatea terapeutelor a fost coordonata de Monica Manastireanu care nu numai ca a indrumat in permanenta echipa, dar a stat de multe ori zile intregi si a facut efectiv terapie cu Matei.

Acum Matei are 3 ani si 4 luni si merge la o gradinita de stat, alaturi de alti copii de varsta lui, unde ia masa, se joaca, vorbeste si se duce la toaleta. Monica Manastireanu a avut dreptate, intr-adevar  Matei  este alt copil! Ne cheama, ne raspunde, ne cere ajutorul, pune intrebari tot mai variate si tot mai frecvent (‘ce e asta?’, ‘de ce?’, ‘pentru ce e asta?’).

Privind in urma, ne dam seama cat de usor se poate gresi daca se asteapta lasand timpul sa rezolve problemele si daca nu se gasesc specialistii potriviti, cu experienta si cu daruire pentru ceea ce fac.

La final, rememorand eforturile sustinute, depuse de-a lungul terapiei si rezultatele obtinute, dorim sa multumim, inca o data Monicai Manastireanu si intregii echipe pentru sprijinul acordat.

 

noiembrie 2012