“Nu este atent, uneori parcă i se rupe filmul, dar ce să facem, ăsta e autismul”

Deficitul de atenție este o problemă reală și dificilă care face parte din simptomatologia autistă și care, în funcție de gradul mai mare sau mai mic în care se manifestă, reprezintă un impediment real pentru învățare. Este de asemenea unul dintre primele semnale ale unei dezvoltări atipice a copilului.

Copilul este absent și neimplicat

Vă este familiară urmatoarea situație? Copilul învață repede, dar deseori, cu toate că avem certitudinea că deține răspunsul corect, nu reacționează sau dă un raspuns fără nici o legatură cu întrebarea; pare că “i se rupe filmul”, este absent și neimplicat, absorbit în lumea lui.

Pentru un copil cu autism “a fi prezent”, a fi atent la ceea ce terapeutul îi predă, îl învață, antrenează probabil un efort uriaș. Cei mai mulți oameni, întrebați fiind ce este autismul, îl vor defini ca reprezentand “o închidere în propria lume”, așa cum o sugerează însuși termenul.

autismul la copii

captarea atentiei la copiii cu TSA

De ce un copil autist ar vrea sa facă acest efort de a ieși din lumea lui? Doar pentru că “e mai bine pentru el” să învețe și să se poarte “normal”? Din punctul cui de vedere este mai bine pentru el? Cele mai multe lucruri pe care le învață copilul își demonstrează valoarea pentru el în timp, nu imediat. Deci de ce ar accepta el să colaboreze și să se lase pe mâna unui adult care, din bunăvoință, desigur, îi interzice să se autostimuleze… pretinzându-i în schimb să fie atent la ceea ce el numește “lecții”? Este acesta un troc echitabil?

Cum motivezi copilul cu TSA

Ajungem inevitabil la motivație. Recompensarea răspunsului corect- iată efectul imediat de care are nevoie copilul. Urmat de îndrumarea în timp a copilului pentru a vedea efectele pe termen lung ale învățării în perspectiva creării motivației intrinseci. Ceea ce ne interesează este să lămurim problema deficitului de atenție în contextul invățării. Ivar O. Loovas se intreabă, în manualul său, în ce măsură deficitul de atenție este o cauză a eșecului de a învăța… sau un efect? El pledează mai degrabă pentru ultima variantă- căreia îi recunoaștem aplicabilitatea și în munca noastră (vezi capitolul “Deficitul de atenție” din “The Me Book”).

deficit de atentie autism

strategii de predare

Lovaas se referă în capitolul citat la fenomenul supraselectivității stimulilor care înseamnă că un copil cu autism nu poate procesa doi stimuli deodată, el poate fi atent la buzele mamei, ceea ce îl face să nu mai poată fi atent la ceea ce îi sune ea. Lovaas face precizarea că acest fenomen nu se întâlnește în cazul tuturor copiilor cu autism.

Deficitul de atenție și predarea inadecvată

Prezentăm mai jos argumentele date de autor în favoarea teoriei conform căreia deficitul de atenție este cauzat de o modalitate de predare inadecvată:

  • Acest fenomen este mai pregnant înainte de începerea terapiei, când copilul nu este învățat să acorde atenție stimulilor oferiți de terapeut, și tinde să dispară pe parcursul terapiei, o dată cu implicarea copilului în propriul proces de învățare;
  • El dispare uneori fără a se interveni în mod direct asupra acestei probleme;
  • Un copil care nu a fost încurajat în încercările sale anterioare de a interacționa cu mediul social nu are de ce să-și dorească să se confrunte cu un nou eșec, deci va înceta să mai încerce;
  • O dată gasită modalitatea de predare potrivită copilului, performanțele acestuia se îmbunătățesc.

Un experiment realizat de Lovaas și colaboratorii săi la UCLA arată cum un copil cu autism nu a reacționat la bătaia din palme în spatele lui și nici chiar la descărcarea unui pistol de start, în schimb a tresărit la sunetul creat de desfăcutul unui ambalaj de acadea. Un exemplu ilustrativ pentru puterea motivației în captarea atenției.

Modalități de predare eficiente

Prin urmare, soluția constă în modalitatea de predare. Cum îi poți capta atenția unui copil? Prin modul de prezentare a materialului propus pentru învățare și prin găsirea unor recompense puternice. Adică prin felul cum pui problema. Unii copii, mai precizează Lovaas, procesează mai bine informația vizuală decât pe cea auditivă; trebuie să descoperim, așadar, copilul nostru ce canal senzorial folosește în procesul de asimilare, pentru a ne putea folosi de acest lucru în oferirea ajutorului care i se potrivește.

La toate acestea mai adăugăm și consecvența în gestionarea consecințelor. O afirmație ca aceasta “Uneori răspunde, alteori nu, răspunde numai când vrea el” ne trezește suspiciunea că nu întotdeauna când copilul dă răspunsuri bune, colaborează și este interesat de ceea ce terapeutul îi arată sau îi spune, este recompensat. Această aitudine generează una similară la copil.

Așadar, preferăm să considerăm că deficitul de atenție în procesul de învățare nu ține doar de tulburare, că terapeutul nu trebuie să adopte o atitudine pasivă pentru că… “asta este, copilul nu poate mai mult”. Terapeutul are un rol important aici. El trebuie să fie capabil să îi trezească interesul copilului, să testeze ce îi place, ce îi facilitează procesul de învățare.

Să îl observe pe copil. Poate că ambianța este prea încărcată sau, dimpotrivă, poate că materialele sunt prea terne pentru el. Poate că trebuie schimbat ceva în modulatia vocii, în alternarea programelor, în ritmul de învățare, poate că ne-am grăbit să sărim peste niște pași și copilul, nemaifăcând față solicitărilor, se sustrage. Poate că, dimpotrivă, copilul se plictisește pentru că nivelul cerințelor este sub capacitatea lui. Poate că, așa cum arată și Lovaas, este mai receptiv la un input vizual decât la unul auditiv. În orice caz, cu siguranță trebuie modificat/ înlocuit sistemul de premiere. Fiți creativi în identificarea recompenselor celor mai puternice și înnoiți periodic motivația pentru a-l ține treaz pe copil și compliant. Spor la lucru!

Articol de Diana Laura Dima