Suntem Alina si Daniel, parintii  lui V., un baietel deosebit in varsta de 4 ani si jumatate. Pana la varsta de 9 luni, nu am observat nimic deosebit in evolutia copilului nostru, totul parea ca decurge normal, dar atunci, avand si experienta de parinti a inca doi copii am inceput sa ne intrebam de ce V. nu sta in fundulet si este oarecum moale. Am mers la un specialist ortoped care ne-a spus ca V. are hipotonie si hiperlaxitate ligamentara si sa incepem urgent un program de kinetoterapie cu el pentru recuperare, ceea ce am si facut si dupa eforturi sustinute, V. a inceput sa mearga la 2 ani si 2 luni. In acest timp, incepeam sa observam tot mai mult ca V. este diferit de copiii de varsta lui, nu ne privea in ochi, nu raspundea atunci cand era strigat pe nume, nu vorbea, nu arata cu degetul pentru a se face inteles, parca traia intr-o alta lume. Multi prieteni ne incurajau spunandu-ne ca baietii vorbesc mai greu, ca poate mai avem pe cineva in familie care a vorbit mai tarziu..etc..

Intr-o buna zi mi-am luat inima in dinti si i-am spus sotului meu ca trebuie sa mergem cu el la un neuropsihiatru fiindca mie nu mi se pare normala evolutia lui V. Asta am facut timp de aproape 2 ani, am mers la specialisti renumiti care nu ne puneau nici un diagnostic, unii chiar ne spuneau ca vom avea o ‘leguma’, sa nu ne mai facem sperante. Nu putem exprima in cuvinte disperarea si durerea pe care o aveam in suflet, vazand ca nu putem face nimic sa ne ajutam copilul.

Intr-o zi, un prieten a venit pe la noi si vazandu-l pe V. ne-a intrebat daca n-am vrea sa -l vada un psiholog cu care copilul lui facuse terapie. Am acceptat si asa am cunoscut-o pe Monica Manastireanu, cea care avea sa ne salveze copilul, sa-l scoata din lumea fara cuvinte in care intrase. Dupa ce l-a observat timp de o jumatate de ora, Monica ne-a dat cumplita veste ca V. are autism si ne-a recomandat   sa incepem un program de terapie comportamentala, numit terapie ABA.  Imi amintesc doar ca pana acasa am plans in continuu, sotul meu avea ochii plini de lacrimi si abia conducea masina, nu ne venea sa credem, erau intrebari pe care ni le puneam si nu gaseam raspuns.

Coincidenta a facut ca peste doua zile sa avem programare la un alt medic psihiatru care ne-a spus acelasi lucru ca si Monica Manastireanu ( tulburari din spectrul autist) si care ne-a recomandat o persoana cu care V. sa inceapa terapia. Nu am stat pe ganduri si in cateva zile aveam deja o echipa de 2 terapeuti si o coordonatoare. V. avea 2 ani si 9 luni cand a inceput terapia, la inceput o ora pe zi, apoi o ora si jumatate, apoi doua, pana a ajuns la 4 ore pe zi.

Rezultatele terapiei nu au intarziat sa apara, terapeutele au inceput sa-i castige increderea lui V. si usor , usor a inceput sa se joace cu jucariile, sa arate obiecte la cerere, sa execute anumite comenzi prin imitatie etc. Dar….exista si un dar… cand credeam ca ne-am linistit si V. este pe drumul cel bun, instinctul meu de mama mi-a spus ca ceva se intampla cu el, nu mai vedeam progrese, stagnam de catva timp pe aceleasi programe, purta pampers, era in continuare nonverbal,  manca doar alimente pasate pe care eu i le dadeam mai mult cu forta, fapt care ma nemultumea.

Atunci, Dumnezeu a vrut sa ne lumineze calea si ne-am amintit de persoana care ne-a deschis ochii, spunandu-ne sa facem ceva cat mai repede pentru copilul nostru si acea persoana era Monica Manastireanu. Am chemat-o la noi pentru a-l observa pe V. in mediul lui si dupa o evaluare, ne-a spus ca lui V. ii lipsesc deprinderile cele mai importante, cele de masa, de toaleta si de autoservire pentru a putea sa fie independent, ne-a spus ca trebuie lucrat strict pe nevoile lui V. Dupa ce a plecat, am stat cu sotul meu si am analizat foarte bine ce ne-a spus Monica si am realizat ca parerile ei erau foarte pertinente, ideile ei coincideau foarte mult cu ideile noastre, atunci cand vorbea parca imi auzeam gandurile, eu nu mi le puteam exprima dar le auzeam rostite de ea, copilul nostru era aproape in acelasi stadiu ca la inceputul terapiei, cu unele mici imbunatatiri.

Am hotarat imediat sa continuam  terapia alaturi de Monica Manastireanu si practic viata copilului nostru s-a schimbat. Gandindu-ma acum in urma imi amintesc cu cata teama asistam la prima sedinta, cand Monica incerca sa-l faca pe V. sa accepte o recompensa alimentara, el care nu suporta nici macar sa te apropii de gura lui cu ceva dulce. Dar, cu mult tact si putere de convingere, Monica ne-a demonstrat ca nu gresisem atunci cand am ales-o pe ea, V. era parca vrajit de ea, o asculta si culmea: manca ciocolata!!!!!

Apoi, ramanand doar cu o singura terapeuta, Monica Manastireanu a adus din echipa ei pe psihologul Georgiana Radu, care practic a pus bazele limbajului, prin exercitii nenumarate de miogimnastica, de exercitii de motricitate manuala, de control extraordinar. Cu Georgiana, V. a inceput sa spuna primele lui cuvinte, am plans pentru fiecare cuvant nou pe care il spunea, pentru fiecare achizitie pe care o facea. In 3 luni Monica Manastireanu a reusit sa-l faca pe V. sa foloseasca toaleta, sa deprinda abilitati de autoservire, sa manance singur, sa accepte mancare diversificata si recompense alimentare (echipa cu care a lucrat inainte V.  ii dadea obiecte si carduri ca recompense, cu care V. doar se autostimula iar cand i le luau era frustrat) .

La fiecare sedinta Monica Manastireanu se implica cu toata forta ei, lucra cu V. pana la epuizare,  se vedea efectiv ca isi pune toata priceperea si mai ales intuitia extraordinara pe care o are in slujba lui V. De multe ori cu o seara inainte de sedinta, sotul meu glumeste si imi spune ” iar vine Monica sa ne hipnotizeze copilul”, deoarece asta simtim cand ea lucreaza cu V., el este vrajit de puterea ei , iar ea se lasa vrajita de dragalasenia lui, astfel reusind sa creeeze o relatie minunata intre ei. In felul acesta, ea reuseste sa transmita si terapeutilor directiile necesare evolutiei lui V.  si cel mai important este faptul ca Monica lucrand efectiv cu V. le insufla acestora increderea si puterea pe care o pot exercita si ei la randul lor. La fiecare sedinta Monica Manastireanu ne impresioneaza cu creativitatea ei,  cu daruirea si pasiunea cu care lucreaza, cu seriozitatea cu care s-a angajat fata de V. si fata de noi. Sincer, nu am vazut niciodata o persoana atat de implicata in  munca pe care o desfasoara, este intr-o continua autodepasire, fapt care ma face sa ma inclin in fata ei.

V. a invatat sa recunoasca literele, cifrele, numara pana la 10, dar cel mai important pentru noi, vorbeste, chiar daca mai e mult de munca pe partea de limbaj, totusi progresele sunt majore, V. stie sa ceara cand isi doreste ceva, isi spune numele, varsta, orasul in care locuieste, a inceput sa se joace cu copiii, este mult mai activ si se vede ca este un copil fericit.

Noi inca nu am terminat terapia, lucram de aproape un an cu Monica, timp in care V. a devenit alt copil, ne uimeste in fiecare zi cu realizarile lui, nicio zi nu este la fel, mereu avem ceva de invatat, si cel mai important lucru este acela ca il vedem pe V. peste cativa ani mergand la scoala ,petrecandu-si timpul cu copii de varsta lui, avand procupari asemeni lor, viitorul pentru noi se arata a fi unul luminos!

Multumim din suflet Monica, multumim intregii echipe de terapeuti!!

aprilie 2012