Pana la varsta de 1 an si jumatate evolutia fiului meu a fost excelenta. La fiecare consult lunar primeam felicitari de la doamna doctor pediatru pentru cat de frumos evolua R. din toate punctele de vedere. Eram extrem de fericita ca baietelul meu incepuse sa spuna mai multe cuvinte, sa danseze si sa aplaude atunci cand auzea melodiile lui preferate. Era un copil bine dezvoltat, frumos, vesel si fericit si nimic nu prevestea ce avea sa urmeze.

Chiar inainte ca R. sa implineasca 1 an si 8 luni am plecat intr-o excursie de o saptamana in strainatate. Cand ne-am intors, mi s-a parut ca are un comportament un pic ciudat si am pus asta pe seama separarii de noi, parintii. Mi-am zis ca poate s-a inchis putin de suparare dar se va deschide din nou catre noi atunci cand ii va trece.

Insa de atunci lucrurile au mers din rau in mai rau. R. facea crize de isterie de cate ori nu i se dadea ce dorea, nu mai spunea niciunul din cuvintele pe care le invatase, nu raspundea atunci cand il strigam, nu accepta sa fie luat in brate. In parc, nu se juca niciodata cu alti copii, avea propriile lui ritualuri si miscari stereotipe.  Ii placea sa atinga diverse suprafete, sa alerge de-a lungul unor garduri sau sa faca diverse miscari ciudate cu mainile.

Tin minte ca mi-am pus ca cel mai serios semn de intrebare atunci cand, intr-o zi, cand stateam cu el pe o banca langa o fantana arteziana, a avut o reactie ciudata. Parea hipnotizat de zgomotul apei, iar la un moment dat si-a pus mainile la urechi, apoi la ochi. La fel a facut si cand l-am dus la o serbare unde erau zgomote si lumini puternice.

Toate aceste semne m-au facut sa ma prezint cu el la doamna doctor neuropsihiatru Tatiana Popescu. Avea pe atunci 1 an si 9 luni. Timp de o luna imi notasem intr-un carnetel toate comportamentele problema ale copilului, despre care am discutat cu doamna doctor. Doamna Popescu mi-a dat vestea cutremuratoare. Banuielile mi-au fost confirmate : R. avea autism. Am simtit atunci ca-mi fuge pamantul de sub picioare. Mergand pe strada nu mai auzeam si nu mai vedeam nimic din jurul meu. Nici sa plang nu aveam forta. A fost teribil.

Tot doamna doctor m-a ajutat sa lupt. Mi-a spus ca atunci cand voi iesi din faza de negare, voi intra in faza de depresie, iar ca sa ies din depresie va trebui sa lupt impreuna cu copilul meu. Asa am si facut. Faza de negare a trecut in cateva zile, cand mi-am dat seama ca nu are rost sa ma protejez pe mine negand evidenta si facandu-i astfel rau copilului meu. A urmat depresia cam o luna, cat timp am cautat terapeuti pentru R.

Dupa o atenta analiza a ceea ce inseamna specialisti in aplicarea terapiei ABA, am decis sa lucrez cu Monica Manastireanu,  iar de atunci totul a mers numai spre bine. Monica, impreuna cu echipa ei formata din Bogdan Serban, Catalina Cristoiu, Georgiana Radu au fost oamenii care au stat alaturi de mine si R., desi am avut momente extrem de dificile, de deznadejde, cauzate de greutati de tot felul.

Daca in primele luni R. fugea atunci cand vedea ca intrau in casa Monica, Bogdan si Georgiana, in scurt timp a inceput sa-i astepte cu interes si sa lucreze programele terapiei ABA cu drag. Apoi in locul Georgianei a venit Catalina Cristoiu, pe care R. a indragit-o foarte mult si de care ma intreaba si azi. 

In ultimele 10 luni de terapie R. a lucrat doar cu Monica Manastireanu si Bogdan Serban, carora nu am sa le pot multumi niciodata indeajuns pentru hotararea de care au dat dovada in a-l sprijini pe R. in recuperarea lui.

Pe tot parcursul terapiei m-am bucurat impreuna cu terapeutii de fiecare mic pas pe care-l facea R. Cand a spus pentru prima oara „mama” am crezut ca visez. I-am spus printre lacrimi sa mai spuna o data. Si a zis. Nu-mi venea sa cred. Apoi au urmat multe alte cuvinte, apoi scurte propozitii. Acum, cand vin obosita acasa de la munca, il mai rog uneori sa inceteze cu torentele de intrebari pe care mi le adreseaza. Iar el raspunde mirat si oarecum cu repros : „Mama, dar eu am nevoie sa vorbesc!”

Tin minte ca, citind atat de multe informatii despre copiii cu autism, undeva in sufletul meu isi facuse loc teama ca R. nu va vorbi niciodata. Teama pe care Monica Manastireanu mi-a spulberat-o, cand, la scurt timp de la inceperea terapiei, mi-a spus : “Zilele urmatoare copilul va incepe sa vorbeasca!”. Lucrase o zi intreaga cu R. si vedeam ca era foarte obosita, insa plina de speranta. Nici nu stiam daca sa indraznesc sa sper. Si miracolul s-a produs, in cateva zile R. si-a dat drumul la vorba.

Pe tot parcursul terapiei am admirat profesionalismul Monicai Manastireanu, intuitia si harul ei extraordinar. Mi-am dat seama ca oricate studii ai avea si oricat de pregatit ai fi in domeniu, nu vei avea rezultate reale si nu vei putea sa ajuti copiii daca nu-ti pasa cu adevarat de ei si daca nu iti respecti munca. Am ales-o pe Monica Manastireanu si echipa ei pentru ca de la prima intalnire a noastra mi-am dat seama ca, pe langa faptul ca este foarte bine pregatita, se simte undeva, dincolo de carapacea dura a  profesionistului, un suflet minunat. Mi-am dat seama ca ea chiar vrea sa ne ajute. Ca e un om caruia chiar ii pasa de noi.

La 3 ani si jumatate R. ma uimeste in fiecare zi cu perspicacitatea, cu inteligenta si nu in ultimul rand cu intelepciunea lui. Ma critica atunci cand intru incaltata in casa, cand stau prea mult la calculator, cand ma comport nepotrivit. Cand incep vreo disputa cu cineva, imi spune: „Mama, nu mai comenta. Acum suntem cuminti”. Este extraordinar!

Intre R. si terapeutii lui s-a creat o legatura foarte frumoasa. R. a devenit foarte deschis si afectuos pentru ca a primit multa atentie, rabdare, dragoste. Acum ca am incheiat terapia ma gandesc ca ii va fi dor de ei. Sper sa tinem legatura si sa ne mai vizitam uneori. R. ii iubeste mult, mereu ma intreaba de ei si spune ca „toti sunt frumosi”. Si are mare dreptate. Sunt cei mai frumosi oameni pe care i-am intalnit.

Acum R. merge la o gradinita noua, unde toata lumea il indrageste si il lauda pentru performantele lui. A facut cunostinta din prima saptamana cu toti copiii si toate educatoarele, se saluta cu toata lumea, e sociabil si afectuos. Nimeni nu a banuit vreo clipa ca R. ar fi avut vreodata probleme de comunicare sau relationare. Eu nu am spus nimic pentru ca am vrut sa vad cum va fi el primit intr-un mediu nou, alaturi de alti copii tipici de varsta lui. Si s-a descurcat excelent, lucru pentru care tin sa le multumesc inca o data echipei de terapeuti cu care am lucrat.

Ii sfatuiesc pe parintii care au copii speciali sa apeleze la Monica Manastireanu si sa urmeze cu toata increderea directiile date de ea. Vor vedea cum copiii vor fi vrajiti de cuvintele ei, vor vedea progresele remarcabile pe care le vor face astfel copiii lor..

Nu mai dati crezare tuturor celor care va linistesc spunandu-va ca si alti copii au vorbit mai tarziu, sau ca fiecare copil are ciudateniile lui…timpul este cel mai mare dusman al dumneavoastra in lupta cu autismul! Incepeti terapia ABA de indata ce aveti un diagnostic.

Vreau sa le multumesc mult tuturor celor din echipa Monicai Manastireanu si le urez multa bafta pe mai departe. Sunt sigura ca vor mai face multe lucruri minunate, vor mai ajuta multi copii sa descopere frumusetea vietii si le vor aduce multor parinti zambetul pe buze.

Eu si R. va iubim si nu va vom uita niciodata !

Ligia Carpen, mama lui R.

noiembrie 2012