Sunt Ana, mama  si terapeut ABA pentru copilul meu. Povestea noastra a inceput in urma cu 5 ani si jumatate in urma, cand se nastea P., venind sa completeze familia noastra, ca fratiorul mult dorit. Dezvoltarea lui a fost una aparent normala pana la varsta de un an si jumatate – doi, cu exceptia limbajului ramas in urma, dar care nu ne-a ingrijorat la momentul respectiv, avand un copil mai mare care a vorbit in propozitii in jurul varstei de 3 ani.

Semnele care prevesteau TSA au existat, in intervalul 2-3 ani, aveam sa ne dam seama mai tarziu, dar atunci problemele lui P. s-au pierdut oarecum printre problemele celor 2 frati tipici ai lui.

In jurul varstei de 3 ani, in urma unui consult oftalmologic, medicul ne-a atras atentia asupra contactului vizual slab, recomandandu-ne investigatii suplimentare.

Au urmat consultatii la medici care ne-au confirmat diagnosticul sumbru de autism. Astfel ne-am dat seama ca sursa comportamentelor diferite ale lui P. consta in TSA.  Am gasit un raspuns la tot ceea ce consideram ca face diferit sau exagerat: crizele de plans tot mai dese, fixatia pentru anumite rute cand ieseam la plimbare, atasamentul excesiv pentru o persoana, mersul in pas alergator si batutul din palme,  interesul pentru mediul inconjurator in detrimentul copiilor atunci cand mergeam la locuri de joaca, limbajul care se redusese la doar cateva cuvinte cu sens, desi stia pe de rost mai multe cantecele.

Desi intrati intr-o negura totala, cu teama in suflet si plini de intrebari si indoieli in privinta viitorului, a trebuit sa ne dezmeticim repede si sa cautam solutii pentru copilul nostru.

O cunostinta ne-a recomandat un centru de specialitate in terapia ABA si astfel P. a inceput destul de curand terapia cu un program de 2 ori/zi, asa cum ne recomandase psihologul centrului, dar si medicii pe care i-am consultat.

Considerand ca timpul de terapie ABA  (2 ore/zi) era insuficient pentru ca P. sa poata recupera decalajul mare cognitiv si verbal fata de varsta lui, am hotarat sa lucram dupa 2 luni cu un alt centru renumit din Bucuresti coordonat de specialisti acreditati BCBA, unde era posibil un program terapeutic de 4 ore/zi si interactiune sociala cu alti copii, lucru care ni s-a parut util pentru P. la momentul respectiv.

Cautarile mele nu au incetat, intrucat existau aspecte care ne nemultumeau si la acest centru, si astfel am avut  sansa sa o cunoastem pe Monica Manastireanu, prin intermediul unei familii din localitate. Cand am citit marturiile parintilor care lucrau sau au lucrat cu Monica Manastireanu, de exemplu, drumul spre recuperare a lui M. sau viaţa unui copil cu TSA după 8 ani de la terminarea terapiei, am ramas profund impresionata, nu imi venea sa cred ca exista o persoana atat de dedicata meseriei sale, care rezolva cu asa dibacie problemele cu care se confrunta fiecare copil cu TSA de care se ocupa.

Mi-am dat seama ca multe din realizarile copiilor care lucreaza sau au lucrat cu Monica Manastireanu, fie nici nu erau abordate la centrul unde mergea P., fie erau abordate intr-o mica masura, pentru a nu frustra copilul. Un exemplu concret in cazul lui P. era suflatul nasului, care era exersat doar in prezenta logopedului, o data pe saptamana, si la care se renunta o perioada de timp, atunci cand P. nu mai coopera, pentru a nu il frustra. Chiar si fratele lui tipic, pentru a invata sa innoate, a avut nevoie de antrenament continuu si efort sustinut timp de 6 luni, iar instructorul sau nu a cedat deloc, pentru a-i creste rezistenta la efort si a putea in final sa innoate independent. Atunci cum ar putea sa invete un copil cu TSA un lucru, o abilitate in asa maniera, light, incercand doar atunci cand e dispus si renuntand cand e frustrat? Probabil, se pot invata unele lucruri si prin joaca, iar P. a fost un copil cu potential, dar temerea mea cea mai mare era, ca atunci cand va ajunge la scoala, nu va avea abilitatile necesare pentru a fi independent.

Iar viziunea psihologului de la centru era ca, pentru copiii cu TSA, cel mai benefic ar fi sa frecventeze invatamantul privat, acolo unde sunt mai putini copii, mediul este mai linistit, invatarea este de o alta maniera decat in invatamantul de stat. Simteam ca din start nu ii pregatesc pe copii pentru invatamantul de masa.

Alte nemultumiri ale noastre erau faptul ca, in cadrul centrului,  terapeutii se schimbau intre ei o data la 3 luni,  pentru crearea unei diversitati pentru copil, pentru ca acesta sa nu se obisnuiasca doar cu un singur terapeut, ci sa generalizeze raspunsurile fata de mai multe persoane. In realitate, acest lucru genera pentru P. la inceput perioade de regres sau stagnare, pana se obisnuia cu noul terapeut.  Un alt aspect care ni se parea dezavantajos era faptul ca, desi terapia se desfasura 1:1, adica un terapeut cu un copil, in camera de lucru erau in acelasi timp 2 terapeuti si 2 copii antrenati in sarcini diferite, iar acest lucru mi se parea un factor disturbator  destul de mare pentru P.

In afara acestui lucru, drumul lung pe care il parcurgeam zi de zi dus-intors pana la centru mi se parea o mare pierdere pentru copilul meu. Era un timp care putea fi fructificat atat de bine daca terapia s-ar fi desfasurat la domiciliul copilului. Era foarte obositor si la un moment dat, P. ajunsese sa ia micul dejun in masina, pranzul in masina si chiar somnul de pranz il facea in masina, eram contra cronometru in continuu. Atunci cand si cum sa invete P. abilitati de autoservire (imbracat, dezbracat, mancat adecvat la masa) daca timpul necesar tuturor acestor actiuni il petrecea in masina?

Aceasta perspectiva a viitorului m-a determinat sa-mi doresc altceva pentru P., iar ceea ce aflam despre Monica Manastireanu mi se parea ca reuneste atat de bine si complet toate abilitatile necesare vietii de zi cu zi a copiilor cu TSA.

Am contactat-o pe Monica Manastireanu si am stabilit o intalnire. Desi nu avea nici un loc disponibil, lucrand cu un numar mic de copii, Monica a  alocat mare parte din timpul sau si-a ne-a prezentat in detaliu metodele si programul terapeutic pe care il aplica, obiectivele urmarite si rolul lor in dezvoltarea copiilor, dand dovada de multa bunavointa si transparenta.

Ne-a pus in contact cu alte familii cu care lucra, ne-a facilitat accesul la o sedinta desfasurata de echipa ARCAR, unde am putut vedea calitatea terapiei si rezultatele deosebite obtinute, acest lucru intarindu-ne si mai mult convingerea ca Monica Manastireanu este un profesionist cum rar poti intalni in domeniul TSA.

Monica ne-a oferit la scurt timp sansa de a colabora cu un coodonator din echipa sa, noi urmand sa recrutam terapeutii. Insa noi nu ne-am hotarat foarte repede, avand o oarecare teama in privinta stabilitatii terapeutilor (data fiind fluctuatia in terapia ABA la momentul respectiv si faptul ca noi locuiam in afara Bucurestiului), astfel ca locul liber respectiv a fost ocupat. Am fost foarte mahnita cand am aflat, am simtit ca se spulberase orice sansa de a mai lucra cu Monica Manastireanu si echipa ARCAR, din cauza nehotararii noastre ca parinti. Dar, cum orice sut in fund poate fi un pas inainte, m-am resemnat si am continuat sa pastrez legatura cu Monica, dorindu-ne in continuare sa colaboram cu ea, oricat de mult timp ar fi durat asteptarea.

Desi nu colabora cu noi, Monica Manastireanu a continuat sa fie la fel de amabila si disponibila, mi-a oferit sfaturi in continuare in privinta lui P., a fost alaturi de mine si mi-a acordat mult din timpul ei, fara a cere nimic in schimb. Este un om deosebit, direct si onest, alaturi de care ai ce invata, atat ca terapeut, cat si ca parinte. P. a mers in continuare la centru, iar eu am incercat sa tin cont de sfaturile Monicai, in masura in care am putut.

Asteptarea noastra a durat mai bine de 1 an si imi amintesc si acum cata emotie si fericire am simtit cand Monica Manastireanu ne-a dat vestea ca ar putea sa il preia pe P.

Am stabilit din nou o intalnire in care Monica ne-a explicat faptul ca schimbase radical abordarea terapeutica, implicand mama in terapie ca si terapeut ABA ( mama – terapeut ABA) .  Programul terapeutic era acelasi de 8 ore/zi, dintre care 4 ore lucram eu, mama – terapeut ABA  si 4 ore un alt  terapeut (absolvent al facultatii de psihologie).

Prin urmare am inceput cautarile pentru terapeut, iar norocul ne-a suras, gasind in scurt timp persoana potrivita in Madalina Ionica – o fata vesela, energica si dornica de a invata.

Monica Manastireanu, alaturi de colega ei Ermina Popescu, ne-au explicat in detaliu cum sa organizam camera de lucru, am primit tot suportul si materialele necesare de la Ermina astfel incat sa putem incepe lucrul cat mai repede.

La momentul respectiv P. mergea la gradinita timp de 2 ore/zi cu un insotitor de la centru. La sfatul Monicai Manastireanu am luat hotararea de intrerupere a gradinitei, ea ghidandu-se dupa principiul ca pe copii nu ii ducem oricand si oricum la gradinita, ci doar atunci cand sunt pregatiti sa mearga fara insotitor/ shadow. Astfel, timpul petrecut de copil la gradinita si pe drum dus-intors poate fi fructificat in terapie, invatand lucruri noi.

Terapia ABA am inceput-o in luna septembrie 2019, cu emotii si multa munca, in care echipa ARCAR ne-a fost alaturi si ne-a ghidat pas cu pas. Impreuna cu Madalina, noul terapeut, pe care P. a indragit-o de la inceput, am inceput sa invatam usor, usor cum sa-l ajutam pe P. in deprinderea abilitatilor stabilite de Monica.

Ermina Popescu ne-a tinut un training detaliat in care ne-a oferit informatii despre desfasurarea terapiei si organizarea spatiului de lucru, oferindu-ne suport continuu. Ii multumim Erminei pentru implicarea si bunavointa cu care ne-a ajutat sa demaram lucrul, explicandu-ne pas cu pas cum sa relationam, raspunzand la orice intrebari, clarificand orice nelamuriri, netinand cont de numarul de ore petrecut alaturi de noi.

In plus, ea nu doar ne-a explicat cum sa procedam si noi am notat, ci a lucrat efectiv cu noi, creand jocuri de rol copil –  terapeut, astfel incat sa corectam si sa imbunatatim modalitatile de actiune intr-un timp cat mai scurt. De altfel Ermina este alaturi de noi pe tot parcursul terapiei, punandu-ne la dispozitie in continuare tot suportul fizic si material de care avem nevoie, adaptat nevoilor lui P.,  si oferindu-ne cu amabilitate raspunsuri, sugestii la orice neclaritati avem.

Multe lucruri aparent simple, P. nu le facea la varsta de 5 ani: nu putea sa bea apa din cana (sorbea doar cate o inghititura mare), nu sufla nasul, nu tragea cu paiul.

Cu pasi mici, respectand regulile Monicai, intr-o luna P. a reusit sa bea corect lichide, inclusiv cu paiul, iar apoi sa sufle nasul. Ce usurare a fost cu suflatul nasului, el avand si polipii crescuti, aproape orice raceala avuta se finaliza cu otita, oricat incercam sa-i aspir nasul cu batista bebelusului. In urmatoarea raceala secretiile au trecut de la sine, fara alte complicatii, doar pentru ca P. a reusit sa sufle nasul. A fost printre primele victorii ale noastre, ceea ce nu reusise la centrul anterior intr-un an jumatate, reusise acasa in mai putin de doua luni, cu mine mama – terapeut ABA.  Lucru care ne-a intarit ideea ca nu poti obtine nimic fara multa munca, rabdare si perseverenta.

Desi verbal la momentul inceperii terapiei, P. nu raspundea la nume cand il strigam, nu se uita la noi cand ii vorbeam sau cand el ne raspundea, iar vorbitul era un sir lung de propozitii fara oprire si fara pronuntie adecvata. Monica Manastireanu a gestionat aceste situatii intr-un mod inedit, aratandu-ne cum sa obtinem putin cate putin contactul vizual din aproape orice interactiune cu copilul.

Acum P. imi raspunde la nume oriunde s-ar afla in casa si vine la mine atunci cand il chem, indiferent in ce activitati este antrenat, iar contactul vizual este mult mai bun.  A devenit mult mai ascultator, ceea ce a facilitat invatarea si obtinerea progreselor, cu mine mama-terapeut ABA si, desigur, cu Madalina.

Subliniez,  aceasta ascultare se datoreaza implicarii mele ca mama in terapie, mama – terapeut ABA. Terapia ABA aplicata de  Monica Manastireanu are ca tinta principala mama-terapeut ABA,  ea ocupa rolul principal in lucrul cu copilul, atat in terapie, cat si in timpul liber. Degeaba copilul ii asculta pe terapeutii cu care lucreaza daca, la terminarea orelor de terapie, nu-i asculta pe parinti.

De cele mai multe ori copilul a fost invatat sa se poarte cu mama lui  pe un anumit tipar, care este apoi greu de spart. Iar lucrul in terapie cu propriul copil nu este deloc usor, sa fii mama – terapeut ABA si sa poti gestiona momentele de frustrare, sa poti ramane ferm si neclintit in fata protestelor, crizelor copilului. Dar nu este imposibil, asa cum o dovedeste Monica – cu ajutorul regulilor, cu fermitate si consecventa, mama poate deveni cel mai potrivit terapeut ABA pentru copilul ei.

Imi amintesc cum de curand, intr-o pauza de terapie, P. a iesit afara pe strada unde se jucau fratii lui cu alti copii. La terminarea pauzei, Madalina l-a chemat in casa pentru a continua, iar P. s-a intors, renuntand cu usurinta la jocul distractiv cu copiii, desi se vedea pe chipul lui ca i-ar fi placut sa mai ramana. In aceeasi circumstanta, inainte de terapia cu Monica Manastireanu, intreruperea unei activitati placute indiferent de motiv se finaliza cu multe proteste din partea lui P.  Multumesc Monica, pentru ca ai reusit, cum numai tu stii, sa transformi protestele in cooperare, in multe din aspectele vietii noastre din prezent.

Daca ar exista limite si reguli in casa, copiii s-ar simti mult mai in siguranta, ar fi mai multa liniste si armonie in famile si ce bine ar merge lucrurile atunci.

In privinta limbajului, Monica este exigenta si tine foarte mult la claritatea pronuntiei, elaborand strategii pas cu pas care sa-l ajute pe P. sa pronunte clar, de la sunete simple la cuvinte si apoi la propozitii. Fiind un copil hiperkinetic, P. avea dificultati atat in pronuntia de cuvinte, dar mai ales in rapiditatea cu care lega cuvintele, astfel ca in final nu se intelegea mare parte din ce spunea. Aplicand tacticile Monicai, P. a reusit sa pronunte mult mai clar cuvintele si acum poate spune clar propozitii, poate relata fise de lucru, poezii cu intonatie si sunt mandra ca am avut o contributie in aceasta evolutie, eu, ca mama – terapeut ABA.

Si pe partea de alimentatie existau feluri de mancare pe care P. le refuza sau isi provoca greata atunci cand le vedea in farfurie. Am fost uimita sa vad cum Monica, cu o calmitate extraordinara si parca hipnotizandu-l cu vorba si privirea, a reusit sa-l determine sa manance din mai multe feluri de mancare anterior refuzate. Aplicand strategiile Monicai Manastireanu, eu, mama -terapeut ABA impreuna cu Madalina am continuat trainingul de masa, astfel ca P. mananca in prezent tot ce gatim in casa.

De asemenea, masa la noi in familie era un moment tensionat, in care P. nu avea stare si pleca de la masa, plecau si fratii lui apoi, si oricat am fi ridicat tonul, situatia nu se ameliora, sfarsind prin a le da de mancare copiilor prin casa sau cu televizorul deschis, pentru a sta linistiti. Monica a gestionat si aceasta situatie cu mult tact, invatandu-l atat pe P. sa foloseasca corect tacamurile si sa manance adecvat la masa, cat si pe noi cum sa extindem regulile si asupra celorlalti copii. Fiind mama – terapeut ABA am ajuns in prezent la un moment mult mai placut si mai linistit al meselor in familie.

Acum P. este mult mai independent si face activitati diferite de ale fratilor  lui fara a se lasa distras si terminand ce are de facut. Lucru care inainte nu se intampla, fiind foarte dependent de fratele mai mare, pe care-l urmarea peste tot prin casa, iar daca acesta voia sa stea singur in camera lui, P. se aseza langa usa inchisa si plangea foarte mult.

Tot pe partea de autonomie, P. a invatat sa foloseasca toaleta independent, stie cum sunt organizate lucrurile in casa si in bucatarie, astfel incat imi poate aduce diverse lucruri atunci cand i le cer, ma ajuta uneori la pregatitul mesei sau participa cu drag la prepararea clatitelor, pizzei sau altor prajituri.

Si toleranta la esec a crescut mult de cand am inceput terapia alaturi de Monica Manastireanu. Daca inainte P. plangea din orice refuz sau nereusita (fie ca era vorba de pierderea la un joc, de interzicerea sau refuzul unui lucru, faptul ca ramanea in urma fata de alte persoane), acum el gestioneaza mult mai bine situatiile de criza si refuzurile, acceptand atunci cand a gresit si fiind atent ca la urmatoarea ocazie sa procedeze corect.

Partea de socializare si comportamentul in timpul liber s-au imbunatatit de asemenea. Inainte eram nevoita sa-l insotesc tot timpul pe P. afara la joaca, chiar daca se juca doar cu fratii lui, pentru ca interveneau tot timpul situatii de suparare si frustrare. Dar acum sunt momente in care pot sta linistita in privinta lor si pot rezolva alte treburi, in timp ce P. se joaca cu fratii lui in curtea casei sau cu alti copii pe strada. Ce sentiment de multumire am atunci cand il vad ca petrece timp cu fratii sau cu alti copii, iar eu nu mai trebuie sa intervin intre ei, sa-l ajut tot timpul sa se joace. Sigur, se mai si cearta, ca orice copii, dar uneori reusesc sa gestioneze intre ei situatia. Iar alteori, daca P. nu este multumit de situatie, pleaca si isi gaseste altceva de facut.

Odata am avut surpriza de a-mi povesti un vecin de-al nostru, care plecase intr-o mica plimbare in zona cu P. si alti copii, ca se comportase foarte bine pe drum: “n-am avut nici o problema cu P., a fost cel mai ascultator dintre toti”.

Alta data, mergand cu P. si fratii sai la un club de catarari, instructorul care s-a ocupat de copii nu-l cunostea pe P. si la un moment dat, in timpul lucrului cu toti 3 m-a intrebat care este copilul cu diagnostic, nevazand nici o diferenta intre ei. Atunci P., la fel ca fratii sai, a urmat  instructiunile date, si-a asteptat randul cu rabdare, a cerut ajutor atunci cand a avut nevoie, s-a comportat absolut normal.  Ascultarea si disciplina construite cu ajutorul tacticilor Monicai Manastireanu sunt extinse de mine mama – terapeut ABA si in afara camerei de lucru si a programului de terapie.

Monica  este o persoana ferma si consecventa, adepta a regulilor, iar aceasta rigurozitate si organizare i-au adus un beneficiu lui P., el avand tot programul terapeutic ocupat intr-un mod placut si constructiv si nefiind deloc constrans sa faca activitati. Iar Ermina a contribuit foarte mult la transformarea  mediului functional si a pauzelor din terapie in activitati placute si cu o utilitate foarte bine gandita, menita sa stimuleze partea cognitiva si sa dezvolte pas cu pas motricitatea fina, astfel incat copilul sa lucreze cu mai multa precizie, mai multa usurinta si mai multa relaxare. Astfel, P. face cu placere singur sau impreuna cu mine mama -terapeut ABA, tot ce tine de activitatile din terapie sau din pauze – pictat, colorat, capsat, cusut, decupat si lipit, jocuri cu zaruri, jocuri de carti.

Si in privinta miscarii fizice Monica Manastireanu si-a adus contributia, venind cu idei prin care sa imbine utilul cu placutul. Dintr-un copil destul de stangaci, P. a invatat sa faca cu drag exercitii fizice diverse, sa joace fotbal si alte jocuri cu mingea si cu baloane pe care si le umfla singur.

Alaturi de Monica Manastireanu si Ermina Popescu, P. a crescut pe multe planuri: verbal, cognitiv, social si afectiv, a invatat sa citeasca, sa vorbeasca mai clar si cel mai important, sa reactioneze mai adecvat atunci cand se supara. Si Madalina si-a adus contributia la progresul lui P., fiind o persoana foarte constiincioasa si atenta la toate aspectele ce tin de copil, urmand intocmai indicatiile Monicai, fiind ferma, dar calda in acelasi timp.

Este fascinant cum Monica Manastireanu construieste pas cu pas abilitatile necesare in viata de zi cu zi. Este ca si cum ai cladi caramida cu caramida o fundatie solida si o constructie stabila care nu se va clatina dupa finalizare. Este foarte atenta la detalii si actioneaza cu mult tact,  analizeaza  fiecare comportament,  gasind  tot timpul solutii  la problemele cu care P. se confrunta. Este un profesor foarte bun, care reuseste cu mult calm sa predea modalitati de interventie eficiente pentru mama – terapeut ABA. Nu doar explica si eu aplic, ci mai intai lucreaza Monica cu copilul in fata mea, apoi ma pune pe mine sa aplice si sa repet, corectand si imbunatatind aspecte diverse in timp real. In acelasi timp Monica este un prieten al copiilor, o fire vesela si jucausa, atat P. cat si fratii lui indragind-o foarte mult si abia asteptand momentele in care vine in supervizare.

Punand in balanta acum lucrurile de dinainte si dupa terapia alaturi de Monica Manastireanu, consider ca am facut cea mai buna alegere pentru copilul meu, si mai mult decat atat, sa fiu mama – terapeut ABA.

Desi nu este deloc usor sa lucrezi cu propriul copil, eu ca mama nu am preferat o solutie comoda in care doar sa duc si sa iau copilul de la un centru, ci mi-am schimbat si reorganizat viata si casa astfel incat P. sa poata beneficia cat mai mult din terapie. Am facut dintr-o camera simpla un spatiu placut si armonios in care P. sa poata petrece cu drag cele 8 ore de activitati zilnice. Iar firescul de a face lucruri cu sens intervine si in sedintele de supervizare, in care Monica Manastireanu petrece foarte mult timp, netinand cont de ora, in care ne arata, ne explica, exersam impreuna si ne ofera feedback. In tot acest timp, atunci cand nu este implicat intr-o activitate din terapie, P. nu se autostimuleaza, nu vorbeste singur, nu ne intrerupe din discutie, ci isi ia singur o activitate din mediul ambiant, o face cap coada, o pune la loc si apoi ia alta. Si acest lucru doar pentru ca a invatat sa respecte reguli.

Este o diferenta mare fata de sedintele de supervizare desfasurate la centru, atat ca timp, cat si ca modalitate de desfasurare si informare. La centru supervizarea consta intr-o sedinta de 2 ore/luna in care vedeam pe camera video doar o mica parte din ce lucra P. in terapie, iar restul ne era pus la dispozitie prin planul lunar de interventie, pe care nu-l discutam in detaliu. In mare parte discutia dintre supervizor si parinti era concentrata pe cum se comporta copilul acasa sau in alte locuri, ce face bine si ce nu, relatia lui cu fratii, ce s-a mai petrecut in familia noastra.  Iar la 6 luni primeam o evaluare mai complexa cu ce reusise copilul sa invete si ce nu. Desi aveam acel plan lunar de interventie, nu eram atat de implicati in viata lui P., nu eram organizati dupa reguli si nu stiam cum sa fructificam timpul petrecut acasa de P. Iar uneori limbajul din planul respectiv continea termeni abstracti, de specialitate pe care nici nu-i intelegeam, fiind nevoiti sa punem intrebari concrete despre ce reuseste copilul nostru sa faca, pentru a putea verifica si noi acele abilitati acasa.

Daca inainte nici nu stiam sau nu intelegeam toate activitatile facute de P. la centru, acum suntem foarte ancorati in realitate, iar eu stiu  ca mama – terapeut ABA in orice moment ceea ce face copilul meu,  in fiecare activitate ce a reusit sa invete si unde mai este de lucrat si mai ales, rolul fiecarei activitati in dezvoltarea viitoare a lui P.

Si in privinta comportamentelor problema, la centru eram sfatuiti uneori cum sa abordam anumite situatii noi singuri acasa, insa nu reuseam sa avem finalitatea dorita, ivindu-se mereu alte provocari la care nu stiam sa reactionam. Lucrurile s-au schimbat total in prezent, cand Monica Manastireanu abordeaza ea insasi orice problema de comportament a lui P. in sedintele de supervizare, ne explica si ne pune si pe noi sa exersam, sa repetam, astfel incat sa avem cat mai multe sanse de reusita. Totul este foarte bine gandit, iar Monica are un excelent spirit de observatie, gasind de fiecare data strategia potrivita pentru a creste un comportament adecvat si a diminua sau elimina un comportament problema.

Va multumesc, Monica si Ermina, ca m-ati invatat tot ceea ce stiu in prezent, sa fiu  mama – terapeut ABA si un parinte mai echilibrat, sa cresc alaturi de copilul meu, sa pot gestiona comportamentele potrivite si nepotrivite ale lui P. in viata de zi cu zi, atat in programul terapeutic, cat mai ales in timpul liber, in vacante, in situatia de criza actuala, data de pandemia de coronavirus.

Multumesc, Madalina, ca esti atat de riguroasa, pentru spiritul tau de observatie si pentru ca faci tot ce-ti sta in putinta pentru ca P. sa reuseasca, iar uneori iti pui amprenta si asupra restului familiei.

Nu-mi imaginez cum ar fi stat lucrurile in zilele noastre, daca nu am fi cunoscut-o si nu am fi colaborat cu Monica Manastireanu. Criza din tara noastra si pandemia actuala ne-au luat prin surprindere pe toti, si sunt recunoscatoare echipei ARCAR ca pot continua terapia acasa cu copilul meu, avand sprijinul lor neconditionat. Este un beneficiu enorm pentru mine sa pot sa fiu si  mama,  si  cel mai bun terapeut ABA pentru copilul meu, sa pot  continua activitatile din terapie,  sa pot gestiona comportamentele nepotrivite si sa pot preda lucruri si abilitati noi, in vremurile acestea de izolare in casa.

Dragi mamici, daca cititi aceste randuri si daca aveti copii cu diagnostic de TSA, luati in considerare cat de important este sa fiti implicate direct in terapia si recuperarea propriului copil, sa fiti partase la micile reusite, dar si la esecuri, sa invatati si sa cresteti alaturi de copilul vostru, sa invatati sa va gestionati furia, neputinta uneori, si sa o luati de la capat de nenumarate ori.

Nu exista multumire mai mare decat sa-ti vezi copilul fericit, razand si socializand, plangand uneori ca orice copil, si sa stii ca tu ai fost acolo, in orice moment si particica din viata lui, ca si tu esti responsabil pentru toate lucrurile bune care s-au petrecut, pentru cele ce vor urma si asta doar daca esti mama – terapeut ABA.

Va multumim Monica si Ermina, ca ne sunteti alaturi pe un drum care abia a inceput, dar pe care ne simtim in siguranta sa il parcurgem alaturi de voi!

 

Ana Maria si Marius Stan, parintii lui P.

4 aprile 2020