Am hotarat sa scriu acest articol pentru parintii care au copii in terapie si carora, in mod firesc, le-ar putea fi teama de un eventual regres in evolutia copiilor dupa terminarea terapiei ABA. Imi amintesc ca si eu m-am confruntat cu aceste temeri, si eu am pus de o mie de ori intrebarea : „Este posibil sa uite lucrurile invatate? Oare putem sa ne asteptam la un regres dupa ce s-a muncit atat de mult si dupa ce copilul meu a dobandit atatea informatii si deprinderi?”

Ma gandeam cumva, influentata si de informatiile citite sau auzite de la altii, ca terapeutii  duc o munca sisifica si ca totul se poate narui cumva, peste noapte…Din fericire, insa, lucrurile au mers din ce in ce mai bine. Acum sunt foarte mandra de copilul meu si complet increzatoare ca are un viitor minunat inainte. In speranta ca va va ajuta si va va intari pe mai departe, iata povestea evolutiei fiului meu pe parcursul a 2 ani de la terminarea terapiei cu echipa Monicai Manastireanu.

In primele luni de la incheierea terapiei, R., inca obisnuit cu „lectiile” (asa le spunea el sesiunilor de terapie cu Bogdan Serban), imi aducea diverse carti si punea o mie de intrebari (foarte pertinente) pe diverse subiecte. Tin minte ca o data a venit la mine cu o poza in care erau doi calugari budisti si a trebuit sa-i explic ce sunt calugarii si ce este budismul (incercare grea pentru mine, dar el era fascinat de aceste informatii) 🙂 Am incercat sa ma ocup de el indeaproape, sa citim, sa ne jucam si sa vorbim.

La gradinita mi s-au spus mereu numai lucruri de lauda despre cat este de cuminte si de inteligent. Odata trezita in el curozitatea, a dat mereu dovada de o mare sete de informatie. Acumuleaza cu repeziciune informatii intre care apoi face conexiuni surprinzatoare. Momentan planuieste sa se faca doctor, insa inca mai oscilam intre „doctor de animale”, „de oameni” sau „de dinti”. Cognitiv, sta foarte bine si incerc sa fiu cat pot de obiectiva cand spun asta. De exemplu, are foarte multa grija la limbaj, atat al lui, cat si al nostru. Daca vreunul dintre adultii din jur face vreun dezacord, R. il corecteaza imediat, foarte respectuos si pedant in acelasi timp. La fel, rade daca observa vreo greseala de logica in ceea ce spun si ma corecteaza pe un ton condescendent.

Are o memorie foarte buna, retine repede poezii, cantece. I-am citit recent „Domnul Goe” de Caragiale, gandindu-ma ca va fi o lectie buna pentru el. Ii place foarte mult sa-i citesc. A doua oara cand i-am citit schita, am citit gresit o replica si m-a corectat. Mi-am dat seama ca retinuse unele replici pe de rost!!! Zilele trecute a venit la mine cu o foaie de hartie pe care scrisese cu litere de tipar numele lui, mama si tata. Sincer, nu am insistat vreodata sa-l invat sa scrie  si am ramas surprinsa sa vad ca deja stie majoritatea literelor! Ma intreaba mereu ce scrie pe diverse reclame, anunturi de la televizor sau de pe strada.

Socializeaza de minune mai ales cu copiii, cu care leaga usor prietenii, dar si cu adultii, la care intuieste imediat daca sunt sau nu interesati de el. Are preferatii lui la gradinita, atat in randul copiilor cat si in randul educatoarelor.

Motric, el a stat mereu destul de bine, insa acum a devenit un dansator talentat (se remarca in special la serbari si la petrecerile de familie unde face spectacol) si merge la inot saptamanal.

Chiar daca poate uita unele informatii dobandite (ceea ce este firesc, tine de igiena mintii sa mai si uitam), nu s-au pierdut deprinderile de baza, el foloseste singur toaleta, mananca singur (chiar daca face nazuri la unele feluri de mancare), se descurca la gradinita si in societate. Nu mai face „crizele” specifice care devenisera o reala problema de cate ori intrerupeam o activitate placuta pentru el sau incercam sa-i propun ceva nou. Nu revin problemele legate de socializare, din contra, observ ca devine tot mai deschis si mai interesat de persoanele din jur.

In bunul mers al lucrurilor conteaza cred foarte mult modul in care parintii continua sa respecte indicatiile terapeutilor, implicarea lor in procesul continuu de educare al copilului, iubirea si rabdarea pe care trebuie sa o aratam copilului la tot pasul. Ei merita orice efort, satisfactiile sunt imense!  R.  mi-a daruit de 8 martie un portret al meu, facut de el. Si mi-a promis ca noi doi o sa fim mereu cei mai buni prieteni! Poate oare sa existe ceva mai frumos ?

Deci, in ceea ce-l priveste pe baietelul meu, totul merge intr-o directie ascendenta. Incepe sa inteleaga tot mai multe lucruri si ma uimeste in fiecare zi cu progresele facute. Nu stiu cum este sa ai un copil tipic, R. este singurul meu copil, insa momentan nu cred se mai observa vreo diferenta intre el si ceilalti copii, iar daca se observa ceva, este de obicei un plus si nu un minus. De aceea tin sa-i multumesc si acum Monicai Manastireanu si echipei ei pentru tot ce a facut pentru noi. Ne-a dat sansa sa ne bucuram de viata,  ne-a deschis orizonturi si ne-a dat speranta!

 

Ligia Carpen

iunie 2014